Cimitirul nu este un spaţiu interzis. Oricum, acesta nu este acel loc unde majoritatea oamenilor şi-ar petrece timpul. Singurii locuitori vii ai unui cimitir sunt groparii. Fie iarnă, primavară, vară sau toamnă, preocupările groparilor sunt aceleaşi. Ei sapă şi îngroapă. Atitudinea groparilor faţă de cei morţi si de ceremonia funebră este una de rutină. Ei sunt imuni la lacrimi şi bocete. Par lipsiţi de frică şi sensibilitate. “Negrul” clişeistic prin care sunt de obicei descrişi groparii, se transformă în culoare dacă reuşeşti să priveşti mai de aproape şi să desluşeşti ceea ce implică acestă meserie cu adevărat. Filmul povesteşte viaţa de zi cu zi a unui grup de gropari şi a microcosmosului care-i înconjoară în cimitirul “Doina” (Chişinău, Republica Moldova). În acelaşi timp, filmul descrie cultura pre-mortuară şi elementele ei în acestă zonă. Dna. Eleonora şi-a rezervat şi îşi pregăteşte locul de veci de 10 ani de zile, chiar dacă e sănătoasă şi are doar 62 de ani. Aceasta preocupare a devenit “obsesia” ei. Cimitirul Sf. Lazăr sau “Doina” (cum îi spune toată lumea) din Chişinău, Republica Moldova, unul din cele mai mari cimitire din Europa, 2.000.000 m2, este spaţiul unde ambele “tabere” se întâlnesc: Groparii şi Dna. Eleonora. Un singur mare mister îi leagă – “Moartea.”